Tu.

În pasiune îți voi sculpta trupul
Cu sărutari calde și fine
Inima ți-o voi topi cu timpul
Dezbrăcându-te în rime.

iar dacă o să fiu nebună,
Promiți să nu mă lași?
Alerg bezmetică în lumină
Mă învârt în cerc, mă pierd în pași..

Anunțuri

Ruine

Un suflet gol
cu dor de tine
o şoaptă în păr
…atingeri fine

în vise te pierd
chiar şi după atâta timp
încătuşată de tine,
se repetă, acelaş anotimp

sunt momente în care
mă prinzi într-un sărut
de pasiune, crimă, dor…
sfârşit de început.

noi doi prezenţi,
dar pierduţi in ruine
cautăm suflete calde
în clipa ce vine

orfani de suflete
şi de iubire
ne minţim în zâmbete
singuri, în neştire.

Două stele
singure, dar împreună,
fac dragoste cu rime îmbrăţişate
sub fiecare clar de lună.

Eternități de o clipă

În seri înstelate și pline de dorințe ne-am cunoscut
Sub privirile Lunii, pentru prima oară noi ne-am iubit

Mă îngropai în fericire cu ale tale șoapte mărunte
Îți căutam privirea sub razele Lunii pierdute

Dar buzele-ți cereau sărutari
Sub marea de vise ce se cernea în nori

Inima îmi era invadată de incendii ale iubirii
Sub stejarul batran tu îmi ofereai sunetele fericirii

O rază îmbătată de bucurie ți-a luminat chipul
Ți-am atins obrajii trandifirii înainte să mi te răpeasca timpul

Eternități de o clipă, atat am avut
Acum ai plecat, iar în noapte tu te-ai pierdut

Luna și-a strecurat praful magic peste pleoapele mele obosite
Naufragiindu-mă iar în mări de sentimente pierdute.

Sfârșit de poveste

A fost odată ca niciodată , un baiat și o fata
Dragoste, fluturi în stomac
Priviri timide, gesturi blânde
Râsete calde, pline de iubire,
Vocea ei radia de fericire
Toate astea când erau împreună
Ziua, noaptea, credeau că va fi pentru totdeauna
Vibrațiile inimii lor se simțeau din depărtare
Parcă strigau: Mai lasă-ne un timp pentru o sărutare!
Se contopeau în îmbrățișări
În priviri, în Lună, în Soare
Nu erau doi oameni oarecare.
Pentru ei timpul nu a existat
Au trăit într-un basm fermecat!
El era totul pentru ea
Orice clipă din zi, dacă putea, i-o dedica
Totul pentru a-i întâlni privirea.
Îi tremura vocea atunci când o suna,
Țipa de fericire, se pierdea iar în neștire
Orbită de iubire,
A dat tot ce a fost mai bun din ea pană în ultima clipă de despărțire.
Fericirea ei părea infinită
Zâmbetul, privirea , parcă puțin obosită
Iubea să îl iubească
Iubirea ei, trecea peste orice putere lumească..
Dar ca în orice poveste de iubire..
Actorul principal s-a pierdut în iubire…

Între pasiune și speranță

În brațele lui mă pierd chiar şi după atata timp

În ale tale încep să cred , nu pot să mint

Pe el l-am vrut din totdeauna

Cu tine a fost mai complicat, nu ştie lumea

Dar în timp iubirea pentru el m-a urmărit

Tu nu ai vrut să mă ajuți, nu ai făcut nimic

Mi-am dus singură propriul război, întrebându-mă acum ce sa fac cu voi.

Stiu ce vreau, dar timpul a trecut

Au apărut sentimente, aproape m-ai pierdut

Nu ai avut curaj m-ai dezamăgit

Degeaba vi acum, sper să fi fericit.

Și rămân la tine dragul meu

Cu povara pe care o port asemeni unui leu

Puternică dar cu inima frânta

Sper să ai grijă de mine..chiar daca nu am fost o sfântă.

Furtună

O clipă de liniște în mijlocul furtunii ce stă să înceapă. Nu mi-e teamă. Stau ghemuită în mijlocul străzii și observ cum se aproprie.O simt. Vântul parca e mai puternic, părul îmi acoperă fața,  abia daca pot observa ce se întamplă în jurul meu. Cu cât se aproprie mai mult, lucrurile din jurul meu au început sa se miște. Frunzele copacilor parcă și-au luat zborul ca într-o zi de toamnă rece, norii cenușii parcă s-au apropriat din ce în ce mai mult de pămant amenințând orice avea de gând să opună rezistență. Făcându-mi curaj, am hotarât sa iau ințiativă. Ploaia începuse, cerul era luminat de fulgere puternice ale căror culori formau parcă un curcubeu. Unul periculos. Am început să merg. Vântul puternic abia dacă mă lăsa să înaintez, nici ploaia care începuse nu mă ajuta prea mult, dar am mers înainte. La un moment dat aveam impresia că mă aflu in mijlocul tornadei. Am căzut. Eram lipită de asfalt cu fața spre norii cei negrii care mă înspaimantau. La un moment dat mă gândeam să raman acolo, să nu ma mai chinui, și să las destinul să îmi hotărască soarta. Dar nu am putut. Făcandu-mi curaj m-am ridicat din nou , și am început sa merg. Înaintând am observat că furtuna se oprea. Fulgerele și vântul dispăruseră iar undeva în depărtare se zăreau cateva raze de soare. Un stimulent puternic la acel moment. Am mers, am mers și deodată soarele răsărise mândru pe cerul de un albastru deschis, copacii parcă reveniseră la viață și totul în jur era de o liniște apăsătoare. Aproape că nu îmi venea să cred ochilor: acum cateva minute eram în mijlocul furtunii.. și acum: nimic. Analizând aspectele de mai sus am ajuns la conculzia că eram în mijocul propriei furtuni, loc de unde a trebuit să mă salvez singură.

Cineva..

Sub zâmbetul fals al unei copile se ascunde teama. Teama de a se îndrăgosti din nou de persoana nepotrivită.

Încerc să las în urmă rămășițe ale sentimentelor mele pentru tine și să merg înainte…dar îmi este greu. Am lăsat urme pe care mă pot întoarce oricând. M-aș întoarce înapoi să le strâng, să nu mai rămână nimic dar, sunt convinsă că mă voi pierde din nou în drumul spre uitare. Mi-e frică să ne întalnim privirile, pentru că voi ceda. Va fi suficientă o singură secundă să te privesc ca să mă întorc înapoi la amintirile frumoase avute cu tine. Pierdută din nou în speranțe, încerc să mă regăsesc în rânduri, care și ele ma vor abandona mai tarziu.